Avionul care îl transporta pe Serghei Lavrov către Beijing, întors la mijlocul drumului spre Moscova

Avionul care îl transporta pe Serghei Lavrov către Beijing, întors la mijlocul drumului spre Moscova
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei | Foto – Profimedia Images
Publicat: 17/03/2022, 15:33
Actualizat: 17/03/2022, 17:02

Avionul care îl transporta pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-o misiune diplomatică la Beijing s-a întors din zbor spre Moscova, relatează ziarul german Bild.

Avionul ministrului rus de externe Serghei Lavrov trebuia să ajungă joi la Beijing. Aeronava s-a întors însă la jumătatea drumului, deasupra Novosibirsk (Siberia). Astfel, în loc de China, aceasta a parcurs cei 2.800 de kilometri în linie dreaptă până la aeroportul de plecare din Moscova, Vnukovo, scrie Bild.

Motivul este neclar, scrie ziarul german, care se întreabă dacă Beijingul nu a vrut să-l primească pe ministrul de externe lui Putin sau dacă președintele i-ar fi cerut să se întoarcă de urgență acasă. Informația publicată de Bild nu a fost confirmată sau comentată în vreun fel de oficialii ruși sau chinezi.

Întâlnirea dintre Lavrov și Kuleba s-a încheiat fără progrese

Întâlnirea dintre miniștrii de externe rus și ucrainean se încheie fără progrese în privința încetării focului sau în ce privește coridorul umanitar de la Mariupol. Serghei Lavrov și Dmytro Kuleba s-au întâlnit în Antalya, Turcia, iar la masa negocierilor a participat și omologul lor turc.

Într-o conferință de presă organizată după întâlnirea care a durat o oră și jumătate, Kuleba a spus că nu s-a făcut niciun progres în privința încetării focului și că Lavrov nu s-a angajat să facă un coridor umanitar în Mariupol, potrivit The Guardian.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medicul unei femei de 114 ani spune ce am putea face cu toții pentru a...
Cutremurător! Celebrul actor a fost ucis în timp ce a încercat să oprească un jaf
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
O femeie care a ieșit la plimbare la marginea orașului a descoperit o comoară cu...
S-a elucidat misterul OZN-ului de pe pe fundul Mării Baltice. Ce au descoperit savanții: „Am...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Cele mai căutate apartamente de către românii care vor să-și cumpere o locuință. Schimbări pe...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
EXCLUSIV: Cât costă o masă de șase persoane într-un restaurant din Londra. Prețurile sunt la...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
România a pierdut un înger. Marea DOAMNĂ s-a stins. A lăsat în urmă un gol...
3 zodii care trec foarte repede peste despărțire. Își găsesc alt partener imediat
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Apa topită cauzează fracturarea gheții din Antarctica, au descoperit cercetătorii
×